E oficial! Matteo Fedele a semnat cu Universitatea Craiova! Anunțul echipei din Bănie

E oficial! Matteo Fedele a semnat cu Universitatea Craiova! Anunțul echipei din Bănie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Matteo Fedele, mijlocașul central elvețian în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Universitatea Craiova.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Matteo Fedele revine la Universitatea Craiova, după doi ani.

Mijlocașul a mai evoluat în Bănie în sezonul 2018-2019, iar apoi a plecat la Foggia și a mai jucat la Valenciennes FC.

Matteo Fedele a semnat cu Universitatea Craiova

Reprezentanții clubului Universitatea Craiova au anunțat că Matteo Fedele a semnat un contract valabil până în anul 2024 cu gruparea patronată de către Mihai Rotaru. Este primul transfer reușit de către Universitatea Craiova, sub comanda noului antrenor, Marinos Ouzounidis.

„Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a semnat cu un contract valabil până în anul 2024 cu mijlocașul Matteo Fedele. Bine ai revenit, Matteo și mult succes în tricoul alb-albastru!”, este anunțul făcut de către olteni pe pagina oficială de Facebook.

Matteo Fedele a ales să semneze cu Universitatea Craiova, deși a fost la un pas de a ajunge la Poli Iași, acolo unde l-a dorit noul antrenor al moldovenilor, Andrei Cristea, alături de care a jucat în Bănie.

  • 2 meciuri a jucat Matteo Fedele pentru Valenciennes în acest sezon al ligii secunde din Franța.
  • 25 de meciuri a jucat Matteo Fedele pentru Universitatea Craiova, în sezonul 2018-2019 al Ligii 1, și a reușit să înscrie și două goluri.
  • Un trofeu are Matteo Fedele în palmares: Cupa Elveției cu FC Sion, în 2015.
  • 475 de mii de euro este cota de piață a lui Matteo Fedele, potrivit Transfermarkt.
  • FC Sion, Grasshopper Zurich, Carpi, Bari, Foggia, Cesena, Universitatea Craiova și Valenciennes FC sunt echipele pentru care a evoluat Matteo Fedele până acum.

✍ Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a semnat cu un contract valabil până în anul 2024 cu mijlocașul Matteo Fedele. Bine ai revenit, Matteo și mult succes în tricoul alb-albastru!

#Welcome

Publicată de Universitatea Craiova pe Luni, 8 februarie 2021

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×